„PSD la guvernare este garanția creșterii veniturilor pentru cei care muncesc sau au muncit o viață. Emiterea Hotărârii de Guvern prin care se aprobă creșterea salariului minim la 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, reprezintă o creștere cu peste 75% a acestui nivel minim de salarizare, comparativ cu finalul anului 2021, când a intrat PSD la guvernare. Este cea mai mare creștere a veniturilor cetățenilor, din istoria recentă a României. Prim-ministrul Marcel Ciolacu și-a respectat astfel promisiunea din programul de guvernare, de a duce salariul mediu net la peste 1.000 de euro și pensia medie la peste 500 de euro”, a declarat Dan Șlincu.
De la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut garantat în plată va crește de la 3.700 de lei, în prezent, la 4.050 de lei și se menține scutirea de taxe pentru valoarea de 300 de lei din salariul minim. PSD asigură astfel o creștere de peste 75% a salariului minim în România, de la 2.300 de lei cât era în urmă cu trei ani, când a intrat la guvernare, ceea ce este cu mult peste rata inflației și înseamnă o creșterea reală a puterii de cumpărare.
„Când PSD a intrat la guvernare, la finalul anului 2021, a modificat poziția României în favoarea implementării salariului minim european. Iată de ce este important ca PSD să facă parte din următorul guvern”, a subliniat deputatul PSD Botoșani.
În proiectul pentru România al lui Marcel Ciolacu este detaliată fiecare etapă în care PSD va crește salariile în următorii 5 ani: salariul mediu net va fi de 1.500 euro/lună, salariul minim net va ajunge la 750 euro/lună, pensia medie va fi 810 euro/lună. Planul economic al PSD urmărește consolidarea clasei de mijloc, peste 1,5 milioane de contracte de muncă să ajungă la o valoare de peste 1.500 euro net/lună. În același timp prevede o reducere a taxelor și impozitelor cu până la 5 puncte procentuale pentru salariile mai mici de 5.700 de lei.
„Cu Marcel Ciolacu președinte, România are cu adevărat oportunitatea ca, până la finalul anului 2029, să ajungă cu puterea de cumpărare a românilor la media Uniunii Europene. Până la finalul anului 2029 putem ajunge cu salariul mediu brut la 2.600 de euro pe lună și la un salariu minim brut de 1.300 de euro pe lună, prin mecanismul salariului minim european, program susținut și introdus de guvernul condus de premierul Ciolacu. O economie performantă se bazează pe investiții și inovare. Investiții mari înseamnă locuri de muncă mai multe și mai bine plătite. Acesta este planul lui Marcel Cioalcu și al PSD pentru următorii 5 ani”, a transmis Dan Șlincu.
(Comunicat PSD Botoșani)
Din ianuarie: O companie renunță la toate zborurile de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Două familii din Botoșani, la un pas să rămână fără casă de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile