La scurt timp după ce, oficial, a pierdut funcția de inspector școlar general, Daniel Botezatu a revenit lansând în spațiul public atacuri la adresa ”artizanilor schimbării” sale din fruntea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Încă din primele cuvinte, Daniel Botezatu transmite un mesaj dur către oponenții săi pe linie politică, solicitându-le
”…să mă lase în pace, să nu mai pomenească numele meu în spațiul public în contexte mincinoase!”.
Atacul se îndreaptă apoi direct către liderul PNL Costel Șoptică.
”Am fost schimbat din funcție, domnule deputat Șoptică, nu pentru că nu am vrut să fac echipă cu doamna Macovei, cum ați afirmat în urmă cu o săptămână și mai bine. Nu mi s-a acordat această variantă, pur și simplu m-ați eliminat din echipa de conducere, atâta vreme cât echipa de conducere numără trei persoane”,
Daniel Botezatu, fost inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani
Și urmează ceea ce, de altfel, promisese să dezvăluie în urmă cu câteva săptămâni: cauzele.
”Cauza? Faptul că nu m-am plimbat prin județ pentru a vă face campanie la alegerile interne din partid. Nici nu puteam, deontologic vorbind, atâta vreme cât aveam de condus un inspectorat școlar de care depind destinele a zeci de mii de elevi, profesori, părinți. Un inspectorat școlar nu se conduce de pe coclauri, în paralel cu o campanie electorală pentru un om. Că a fost un lucru premeditat schimbarea mea o dovedește Ordinul de ministru prin care aceasta mi-a fost adusă la cunoștință, în cuprinsul căruia se arată clar că referatul de aprobare a schimbării mele are data 21 iulie 2021!”,
Daniel Botezatu, fost inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani
Urmează Ada Macovei. Cea care, în urma deciziei Ministerului Educației, i-a luat locul în fruntea ISJ.
”În ceea ce privește declarația doamnei Macovei, că a avut, în 2012, opțiunea de a reveni la catedră, la fel ca mine, în 2021, fac o cuvenită rectificare: în 2012, nimeni nu i-a dat opțiuni, alternative la alte funcții de conducere, îndrumare sau control, revenirea la catedră fiind, pentru domnia sa, singura opțiune!”,
Daniel Botezatu, fost inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani
Botezatu spune că a refuzat toate ofertele venite din partea PNL – inclusiv aceea de director al Colegiului ”Eminescu” - întrucât fiecare dintre acestea nu ar fi fost decât ”sinecuri”.
”Mie mi s-au propus acum, e drept, niște funcții pe care le consider sinecuri: director la Palatul Copiilor, director al Centrului de Excelență, eventual director la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Le-am refuzat, spre marea mirare a celor care mi-au făcut propunerile și care comentau că e păcat de experiența mea, de parcă revenirea la catedră ar fi o rușine. Nu e o rușine, dar unii obișnuiți cu aerul tare al înălțimilor funcțiilor nu pot concepe asta. În 1993 am absolvit, cu media de licență 10, Facultatea de Istorie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, iar în urma concursului de titularizare, noțiune străină unora, poate pentru că nu a fost experimentată pe propria persoană, am obținut postul de profesor de istorie la colegiul sus-menționat. Era tot ceea ce îmi dorisem, să fiu profesor și să activez în cadrul liceului al cărui elev fusesem cândva”,
Daniel Botezatu, fost inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani
Fostul inspector școlar general se întoarce, așadar, la catedră, pentru a-și prelua catedra și misiunea de profesor pentru care s-a pregătit.
”Facultatea m-a calificat pentru meseria de profesor, nu de inspector școlar general, inspector școlar, director sau lider de partid. Există viață și după inspectoratul școlar, iar frumusețea acesteia nu poate fi niciodată înțeleasă de aspiranții la cariere nedidactice. Sper ca aceasta să fie ultima clarificare din spațiul public referitoare la ceea ce îmi doresc eu și cred alții că mi-aș dori. Între acestea, orice asemănare este exclusă! Închei prin a ura succes noii echipe de la Inspectoratul Școlar și - parafrazându-l pe Cuza la plecarea de pe tronul României, iertată fie-mi comparația - îmi doresc „Să dea Dumnezeu să îi meargă ISJ mai bine fără mine, decât cu mine”,
Daniel Botezatu, fost inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024