Asociația Grup Civic a mai făcut o acțiune umanitară către o instituție publică din Botoșani.
Daniel Câșlariu, președintele asociației, a donat Direcției de Protecție a Copilului zece mașini de cusut care vor fi distribuite în centrele de copii din subordinea instituției. Astfel, copiii si tinerii vor confecționa măști de protecție, sub îndrumarea instructorilor de educație, pe care salariații le vor folosi la locul de munca.
“De fiecare dată am răspuns cu promptitudine solicitărilor venite din partea colaboratorilor mei, iar astăzi parteneriatul încheiat între Asociația Grup Civic si D.G.A.S.P.C. Botoșani a fost extins în sensul acestei sponsorizări. În contextul actual, în care este atâta nevoie de echipamente de protecție, inițiativa copiilor mi se pare lăudabilă și sunt bucuros să îi pot ajuta”,
a spus Daniel Câșlariu.
Cele șapte centre rezidențiale de copii vor primi aceste mașini de cusut urmând ca Direcția să se ocupe de achiziționarea materiei prime necesare confecționării măștilor.
“Copiii sunt încântați că pot fi utili si că pot participa, într-o anumita măsură, pentru a trece cu bine de această problemă cu care toți ne confruntăm. Multumesc dui Câșlariu pentru donația făcută, pentru implicare și pentru tot sprijinul acordat!”,
a declarat Dan Șlincu, directorul executiv al DGASPC Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
RAZIE nocturnă în weekend: Amenzi și localuri verificate de polițiști și jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024