Organizatorii evenimentului din 5 iulie 2019 au fost străbătuți de unde puternice de dezamăgire la vederea numărului de protestatari pe care au reușit să-i convingă să iasă în stradă.
Deși prezența a fost una modestă, din punct de vedere organizatoric și al logisticii folosită se poate să fi fost unul dintre cele mai reușite evenimente.
Oamenii au avut drapele, de toate dimensiunile, al României și Uniunii Europene dar și un banner imens cu aproximativ 100 de steaguri ce reprezintă țările în care se află români plecați la muncă. Au avut și pancarte cu tot felul de mesaje iar vobitorii și-au trecut portavocile din mână în mână și au transmis mesaje continuu.
„Sunt dezamăgit pentru că un om civic organizează acest miting, ne zbatem pentru ei, nu mă zbat pentru mine, nu mă zbat pentru Daniel Câșlariu, nu câștig eu nimic. Am ieșit în stradă să cer drepturile fiecăruia în parte și a botoșănenilor. Eu vă spun așa: nu v-ați săturat de promisiunile lor? Nu v-ați săturat să fim ultimul județ din Moldova?”,
Daniel Câșlariu, organizator protest
Tânărul din Trușești a mai arătat că a avut speranță că botoșănenii vor ieși alături de el și Cristian Andrioaie, fără a fi mobilizați financiar. Fără a avea vreun interes personal, ci mai degrabă unul pentru societate, în general.
„Dumnezeu îmi este martor, nu am fost sponsorizat de nimeni, nu mi-a dat nimeni 50 de bani în afară de dl Mandachi. Dacă aveam câteva zeci de mii de euro în buzunar, aici aveam câteva zecii de mii de oameni. Am auzit la toate colțurile: ce-ți iese, cât te-a plătit, ce ne dai? Oameni buni, vă meritați soarta să trăiți așa, pentru că nu sunteți în stare să ieșiți în stradă să vă cereți dreptul vostru sau ce vă dă. Iacă mie nu mi-a dat nimeni”,
Daniel Câșlariu, organizator protest
De asemenea, tânărul botoșănean a mai spus că a fost curtat de politicieni, ba chiar i s-ar fi propus să candideze la Primăria Trușești.
Ori el, nu i-ar putea face niciodată un asemenea gest primarului care l-a ajutat încă de când era copil.
„Nu sunt de vânzare oameni buni, eu nu sunt bun să mă duc să fiu politician. Nu mă pricep. Ați văzut voi în cuvintele mele, vorbe de polician? M-ați vedea voi pe mine să mă duc în fața omului să zic, dle, eu Daniel Câșlariu de la partidul cutare voi face și voi drege. Eu nu o să-i zic unui om că voi face și voi drege dacă nu sunt capabil”,
Daniel Câșlariu, organizator protest
În jur de 200 de oameni s-au adunat în Piața Revoluției astăzi, în jurul amiezii.
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile