După o aşteptare care a durat mai bine de o săptămână de zile, Daniela Juravlea cea care a promovat concursul pentru ocuparea funcţiei de director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului îşi va prelua efectiv atribuţiile cu începere de luni, 6 februarie 2012.
Aşteptarea s-a datorat întârzierii cu care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a transmis ordinul de numire pe funcţia publică de conducere. În aceste interval, Daniela Juravlea a activat pe fostul post din cadrul instituţiei „
Am primit un fax de la ANFP cu ordinul de numire în urma câştigării concursului, am făcut actele cred că începând de luni va intra serios în pâine. A durat vreo opt zile până să primim ordinul de numire. Eu am tot interesul să preia cât mai repede, i-am pregătit şi fişa postului, are treabă de nu o poate duce, va avea aproximativ aceleaşi atribuţii ca şi fostul director, dar din punctul acesta de vedere mă degrevează foarte mult pe mine”, a declarat
Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Daniela Juravlea a participat la concursul organizat de ANFP la finele lunii precedente fiind unic candidat prezent, după ce, Cecilia Spătaru nu s-a mai prezentat la examen deşi s-a înscris.
(G.E.)