Un grup de elevi din cadrul Şcolii Generale nr. 16 şi a Colegiului Naţional AT Laurian au participat la un concurs naţional de dans care s-a desfăşurat la Constanţa în perioada 28-30 mai 2010 intitulat „
Împreună pentru viitor”, de unde s-au întors cu medalia de aur şi premiul special al juriului. Un aspect inedit îl
constituie faptul că, printre elevii participanţi se regăsesc şi copii cu dizabilităţi care au demonstrat astfel, că prin determinare se pot integra printre copiii normali de vîrsta lor, avînd aptitudini deosebite printre care chiar dansul în scaunul cu rotile. „
Concursul a avut o calitate excepţională, vă spun sincer că nu m-am aşteptat să văd ce am văzut, am văzut profesionişti, copii care au dovedit că în ciuda unor dizabilităţi, a unor probleme pe care le au, pot să exceleze în anumite domenii şi anume în dans. Au participat peste 300 de copii şi noi ne-am întors cu medalia şi cu premiul special al juriului. Un premiu deosebit de important, premiile s-au dat în prezenţa baronesei Emma Nicholson of Winterbourne. De asemenea, au fost prezenţi reprezentanţi ai ministerului şi bineînţeles factorii responsabili din strategia naţională Acţiunea Comunitară din România. Noi suntem foarte mulţumiţi de ceea am realizat, este pentru prima dată cînd Botoşani a avut o reprezentare la asemenea nivel, am cîştigat experienţă”, a declarat
Carmen Egner, inspector şcolar IŞJ. Una dintre participantele la concurs, o elevă din cadrul Colegiului AT Laurian a explicat mesajul care s-a dorit a fi transmis prin dans. „
Mi-am dat seama că numărul de alegeri poate fi infinit, în primul rînd am decis să stopăm oarecum mentalitatea şi defavorizarea celor care în faţa societăţii sunt catalogaţi ca fiind altfel. Am reuşit să îi reintegrăm în societate şi prin dans să demonstreze sunt ca noi, că nu sunt diferiţi prin absolut cu nimic, cu toţii suntem copii şi avem visuri, idealuri pe care cu toţii ne dorim să le îndeplinim”, a declarat Ioana Oborocean, elevă la Colegiul AT Laurian. „
Cu siguranţă niciodată nu am crezut că putem într-adevăr să fim o echipă, la început am luat sub forma unei glume, însă pe parcurs ne-am convins că este cu adevărat important pentru noi să ne integrăm în societate, să le acceptăm ideile, să îi tolerăm chiar dacă ei sunt marginalizaţi, noi am încercat că îi facem să treacă peste acest hotar şi să legăm mai ales o prietenie”, a declarat şi
Alexandra Huţanu, elevă la AT Laurian. Copiii beneficiari de la Şcoala nr.16 şi elevii voluntari de la Colegiul Naţional A.T.Laurian, au fost coordonaţi de profesor Marinela Acsinte şi profesor Mihaela Prăjinariu.