Polițiștii au fost solicitați să intervină în Centrul Istoric.
În data de 23 octombrie 2023, în jurul orelor 02:12, la sesizarea polițistului local din dispecerat s-a intervenit în parcarea Luceafărul, unde mai mulți tineri ascultau muzică și dansau, tulburând liniștea publică.
La fața locului s-a constatat că mai mulți tineri ascultau muzică de la un dispozitiv audio dintr-un autovehicul, fiind legitimat conducătorul auto și sancționat contravențional potrivit Legii nr. 61/1991, iar grupul a fost dispersat.
Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-a aplicat un număr de 42 sancțiuni contravenționale potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar faptele constatate și sancționate au fost: tulburarea liniștii publice, consumul de alcool pe domeniul public, apelarea la mila publicului, etc.
De asemenea, la sesizările cetățenilor, pe timpul nopții, au fost dispersate mai multe grupuri de tineri care tulburau ordinea și liniștea publică în următoarele zone: Pietonal Unirii, str. Sucevei, Parcul Mihai Eminescu, Parcul Primăriei, Centrul Istoric.
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024