Vernisajul va avea loc duminică, 21 august 2022, ora 12.00.
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16 – 30 august 2022, în spațiul Galeriilor de Artă ”Ștefan Luchian" Botoșani, expoziția de artă vizuală ”Ars Longa" (investigări masterale), cu lucrări semnate de artistul Dănuț Aconstantinesei, eveniment organizat în parteneriat cu Universitatea de Arte ”George Enescu" Iași.
Absolvent de studii universitare economice, Dănuț Aconstantinesei a găsit în artele vizuale un mod aparte de cunoaștere și transpunere a realității înconjurătoare și de regăsire a propriei personalități. Din acest motiv a urmat cursurile Scolii Populare de Arte Botoșani, secțiile pictură și grafică, apoi a făcut studii de Master în pictură, la Universitatea de Arte ”George Enescu" Iași.
Începând din 2017, Dănuț Aconstantinesei a participat la diverse expoziții de grup și colective, organizate la: Botoșani, Iași, Suceava, Sighet, Brăila, Piatra-Neamț, Sibiu și în străinătate, la Bruxelles (2019) și Luxemburg (2021), fiind distins cu premii și mențiuni.
În Galeriile botoșănene a mai fost prezent cu două expoziții personale, ”Începuturi" (2019) și ,,De la figurativ la abstract" (2020).
Vernisajul va avea loc duminică, 21 august 2022, ora 12.00.
Prezintă prof. univ. dr. Cristian Ungureanu – prorector al Universității de Arte ,,George Enescu" Iași.
Intrare liberă.
Program de vizitare: zilnic 9,30 – 16,30
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024