Unele judecătorii din Botoşani ar putea fi desfiinţate. La nivelul Consiliului Superior al Magistraturii s-a creat un grup de lucru care analizează întreg sistemul judiciar din ţară în privinţa încărcării cu dosare. Cele mai puţin solicitate ar putea fi închise. Aflat joi la Botoşani, ministrul Justiţiei a declarat că amintita structură se află în plin proces de lucru şi, ca atare, încă nu pot fi avansate nume de instanţe la care s-ar putea renunţa.
„Nu vom proceda la nici o măsură pînă ce nu vor mai fi mai mulţi paşi. În primul rînd o discuţie la CSM. În al doilea rînd, personal voi merge să vizitez fiecare instanţă care ar fi luată în calcul pentru închidere. În al treilea rînd trebuie consultaţi şi factorii locali. Justiţia nu este o întreprindere economică, nu poţi să iei în calcul doar considerentul economic, trebuie să iei în calcul şi factori de ordin social. Dacă închizi o instanţă şi oamenii pierd oportunitatea de a se adresa justiţiei în condiţii rezonabile şi nu după aceea să trebuiască să călătorească zeci sau sute de kilometri pînă la cea mai apropiată instanţă, atunci se pune problema accesului la justiţie şi a costului acestui acces”, a afirmat Cătălin Predoiu.
Oficialul guvernamental a mai spus că doar după un examen extrem de riguros şi o analiză atentă se va proceda la o propunere de decizie. De la începutul acestui an în justiţia botoşăneană se discută intens despre posibilitatea desfiinţării judecătoriilor şi parchetelor de la Darabani şi Săveni. Că există discuţii în această privinţă a confirmat-o inclusiv procurorul general al României Laura Codruţa Kovesi, cu ocazia unei vizite efectuate la Botoşani pe 1 februarie.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024