Aproape ca la restaurant. Aşa se vor simţi începând de astăzi, marţi, 31 iulie 2012 bolnavii spitalizaţi la Spitalul Judeţean Mavromati, singura diferenţă fiind cea că pacienţii nu se vor afla efectiv într-un local.
Aceştia vor primi zilnic o serie de fişe prin care îşi vor putea exprima opţiunea cu privire la ce vor să mănânce a doua zi. Pacienţii vor avea de ales între trei meniuri
diferite care vor fi gătite zilnic, în funcţie de preferinţe. Metoda a fost introdusă în cadrul unităţii spitaliceşti de astăzi, la solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean. „
De astăzi vor fi împărţite fişe, fiecare bolnav să bifeze ce vrea să mănânce a doua zi, se va veni în salon cu fişa şi bifează ce vrea să mănânce a doua zi. Deja am introdus carnea de vită, încercăm să vedem cam care ar fi ponderea preferinţelor”, a declarat
Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean.
Activitatea de împărţire a fişelor ar reveni în sarcina asistenţilor medicali şefi care vor trebui să colinde toate saloanele pentru a lua la cunoştinţă de meniurile alese de pacienţi. „
S-ar putea unul să vrea numai un meniu şi îi explicăm, domnule astăzi nu mai vrea nimeni asta şi o să mâncaţi mâine, îi ascultăm şi pe ei şi ţinem cont. Deci zilnic bolnavul să primească fişa şi să bifeze ce vor să consume, dar după regimul lor , că sunt anumiţi bolnavi care au un anumit regim”, a mai spus
şeful CJ. Pe lângă această modificare, Florin Ţurcanu a mai afirmat că intenţionează ca pe timpul verii să ofere bolnavilor şi pepene la desert. „
Chiar acum vreau să găsesc pe cineva să le dau şi harbuz pe timp de vară, din sponsorizări”, a încheiat
Florin Ţurcanu.