Începând de astăzi, 1 aprilie 2019, alocațiile copiilor din România s-au dublat. Un parlamentar botoșănean vrea să clarifice acest subiect.
Este vorba despre președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică care a ținut neapărat să aducă în atenția botoșănenilor și nu numai că dublarea alocațiilor a fost cerută în Parlamentul României cu mult timp în urmă.
”Vreau să fie lucrurile foarte clare. În perioada când eram deputat, dublarea alocațiilor copiilor a fost făcută la propunerea PNL și cu votul PNL în Camera Deputaților, la momentul respectiv la propunerea doamnei Alina Gorghiu. (…) Să nu-și mai aloce nicio secundă dreptul cei de la PSD de a spune că dumnealor au mărit alocațiile. Este cea mai mare minciună și neobrăzare pe care pot să o facă cei de la nivel național și am observat că o perpetuă și cei de la nivel local și aici prin doi deputați, nu vreau să le dau numele, dar se știu foarte bine, mai ales că ei au apărut și în presă,”
A declarat Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
Începând din luna mai, părinții primesc mai mulți bani pentru copii. Astfel:
-300 de lei pentru cei cu vârsta de până în doi ani;
-150 de lei pentru cei de până în 18 ani;
-300 de lei pentru copiii cu handicap, cu vârsta de până în 18 ani, conform Ordonanței de Urgență aprobată luna trecută de Guvernul României.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile