Deputatul de Botoșani cu cinci partide la activ a explicat care a fost motivul pentru care a sărit din banca UNPR în cea a social democraților.
Deputatul Liliana Mincă a demisionat din Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), urmând să se înscrie în Partidul Social Democrat (PSD). Mincă a declarat, pentru Agerpres, că decizia a fost luată în semn de nemulţumire faţă de votul "împotrivă" pe care colegii săi din UNPR l-au dat proiectului de lege privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii, pe care l-a iniţiat.
Liliana Mincă a propus ca alocaţia pentru copii să fie majorată la 700 de lei, însă proiectul a fost respins în Camera Deputaţilor. Din acest motiv, ea a solicitat Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor să îi aprobe să activeze în grupul PSD.
"Astăzi colegii din UNPR m-au dezamăgit. Astăzi am fost pusă în faţa faptului împlinit, când un proiect legislativ care era extrem de important pentru cei peste 3,5 milioane de copii din România a fost respins în plenul Camerei Deputaţilor. Este revoltător şi eu nu pot fi indiferentă la ceea ce se întâmplă în Parlament", a declarat Mincă.
Parlamentarul de Botoşani susţine că în perioada imediat următoare urmează să se înscrie în organizaţia judeţeană a PSD.
Liliana Mincă a fost ales deputat în Colegiul 3 Săveni din judeţul Botoşani din partea PP-DD. În noiembrie 2014, a părăsit partidul care a susţinut-o, devenind ulterior membru fondator al Partidului Naţional Democrat. În 2015, Mincă devine membru al UNPR şi preşedinte al organizaţiei din Botoşani a acestei formaţiuni politice.
Deputaţii Ştefan Dalca, Adrian Diaconu, Liviu Codîrlă, Tudor Ciuhodaru, Liliana Mincă şi Ion Pârgaru au anunţat miercuri că vor activa în grupul parlamentar PSD.
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024