Aproape toți președinții asociațiilor de proprietari din municipiu au participat la o ședință de informare care a avut loc în sala Primăriei Botoșani, pe tema proiectului de anvelopare termică, cu fonduri europene.
O primă etapă a acestui program, la care cetățenii au o contribuție minimală și eșalonată pe mai mulți ani, s-a încheiat deja la Botoșani.
Urmează o a doua, iar președinții de asociații care dețin un rol extrem de important în depunerea dosarelor au participat la această ședință pentru informații suplimentare vis a vis de documentație.
”Cred că ați aflat deja de la colegii mei de sumele alocate, perioade, termene, avem șase luni la dispoziție pe această fază, deci trebuie să ne mișcăm relativ repede. Sigur, sunt o serie de dosare pregătite dar rugămintea mea este pentru dv. să urgentați lucrul la aceste dosare pentru a avea cât mai multe cereri la anveloparea termică. Sunt bani, e păcat să nu-i folosim, mai ales că acum avem un exemplu, cei care au beneficiat de aceste reabilitări fiind extrem de mulțumiți”
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani
În urma lucrărilor de anvelopare termică a blocurilor de locuințe se dorește ca facturile la căldură să scadă cu 30 – 40%.
Dacă în primă fază au fost stabilite o serie de criterii prioritare privitoare la blocurile care se află pe artere intens circulate, ulterior s-a luat decizia primirii tuturor dosarelor: ”Practic oricine depune acest dosar poate fi finanțat”.
Au ridicat probleme președintele asociațiilor de proprietari din zona Casa Cărții și Primăverii unde o parte din cetățeni ar dori să intre în proiect, alții nu. Reprezentanții Primăriei au declarat că în aceste zone vor merge echipe tehnice care să vorbească punctual cu oamenii și să explice avantajele acestui program. (G.E.)
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024