N-a fost anul lui Bordea, fără îndoială, chiar dacă profesional i-a mers foarte bine.
Actorul încheie 2023 cu noi imagini surprinse de cancan.ro, în care fosta sa nevastă, Livia, și Spike, cel pe care-l numea frate, aflați la o sesiune de shopping, se țin de mână și pozează într-un cuplu fericit.
Cătălin are un mesaj pentru cei doi și știe deja ce are de făcut pe viitor, pentru a nu mai fi trădat de prieteni sau de parteneră.
„Chiar le doresc să rămână împreună, ca să nu mai deranjeze și alți oameni. Până la adânci bătrânețe.
De aici înainte, dacă vrei să fii prietenul meu, trebuie să semnezi un contract. Măcar dacă-mi fac ceva, să primesc și eu niște despăgubiri, ceva în schimb. Nu se poate așa, fără nicio obligație. Și eu semnez, nu doar ei. Clar că nici nu o să le facem cunoștință cu soțiile sau iubitele. Poate după ani de zile. Ele cu ele, noi cu noi”,
a spus Cătălin Bordea în exclusivitate pentru cancan.ro
Altfel, cu doar câteva zile înainte de intrarea în noul an, în timp ce fosta era ocupată cu sesiunea de cumpărături, actorul a mai adăugat un tatuaj lângă cele peste 40 pe care le are.
Elevii din Botoșani învățați să reducă risipa alimentară
Oana Sava
Sep 27, 2024
Investigații medicale GRATUITE pentru botoșănenii neasigurați
Oana Sava
Sep 27, 2024
Ce trebuie să știi înainte de a pleca într-un concediu exotic în Maldive
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Plante norocoase care purifică aerul din locuința ta
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Secretarul de la Județ evaluat de cei doi vicepreședinți
Oana Sava
Sep 27, 2024