Elevii unei școli din Botoșani au organizat un târg caritabil, iar din banii adunați au cumpărat cadouri pentru zeci de copii.
În perioada 30 mai - 1 iunie 2022, Protopopiatul Botoșani, Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani și Parohia ,,Izvorul Tămăduirii” Agafton au desfășurat activități comune, în cadrul Proiectului COPIII LUMINĂ, un parteneriat de voluntariat școlar pentru sprijinirea educației.
Eforturile celor 70 de voluntari, copii din clasele a VI-a D și a VI-a E de la Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani, și ale cadrelor didactice voluntare s-au materializat în cadouri pentru 33 de copii din Parohia Izvorul Tămăduirii Agafton.
Pentru a realiza aceste daruri, copiii au organizat un târg caritabil și au donat banii adunați, pentru atingerea un scop comun: să aducă bucurie altor copii, dar și lor înșiși, a transmis preotul misionar Cristian Buhaciuc.
În felul acesta, copiii au devenit sursa bucuriei altor copii, la rândul lor fiind răsplătiți cu mici daruri de către părintele paroh.
Inițiatorii proiectului doresc ca, prin aceste activități, să sprijine educația, mobilizând copiii, părinții, cadrele didactice și preoții. Astfel, aceștia au desfășurat activități menite să dezvolte standardele etice, prin cultivarea sentimentelor de dragoste, prețuire și respect, să creeze contexte necesare manifestării unor valori umane creștinești precum bunătatea, milostenia, responsabilitatea, solidaritatea, să dezvolte copiilor abilități specifice activității de voluntariat: interesul general, colectiv, al comunității.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024