Iubirea pentru lectură, din fericire, încă nu s-a pierdut. Este adânc înrădăcinată în părinții unora dintre copiii prezenți marți, 26 ianuarie, de la ora 10:00, la un eveniment numit „O carte citită – O comoară descoperită”, la care au participat nu mai puțin de 30 de micuți de la Școala Gimnazială nr.7 din Botoșani, coordonați de profesoara Maria Duduc.
Romane stufoase de câteva sute de pagini
Copiii au avut, fiecare, câte cel puțin o carte pe care au trebuit să o prezinte, pentru a demonstra că au citit-o. Pe lângă acest lucru, au mai răspuns și la întrebări suplimentare, la care s-au descurcat. Foarte activi, își făceau mici glume și se jucau între ei, ba chiar copiau unele replici din cărți, unii aveau emoții pentru momentul când urmau să prezinte cartea. Alții nu aveau nimic, din contră, au ridicat mâna pentru că voiau să prezinte și învățătoarea încă nu i-a nominalizat.
Surprinzător, deși sunt elevi în clasa a III a doar, aceștia nu au venit cu deja clasicele cărți de Ion Creangă, Mihail Sadoveanu sau cu poezii de Eminescu și Alecsandri. Au venit cu romane stufoase, de câteva sute de pagini, pe care par să le fi devorat din scoarță în scoarță. Unele dintre ele fiind recomandate mai degrabă celor cu 3-4 ani mai în vârstă.
Singur pe lume de Hector Malot, Prinț și Cerșetor a lui Mark Twain și Vrăjitoarele lui Roald Dahl sunt doar câteva dintre titlurile pe care le-au prezentat micii copii
Surprinzător, după fiecare carte prezentată, bibliotecarele încercau să le recomande alte cărți pentru a citi, însă copii deja le aveau. Unii erau chiar taxați de ceilalți colegi: “De ce nu ai adus-o?” – “Am uitat”, a venit repede raspunsul.
Bineînțeles, cărțile citite variau destul de mult. Dacă fetele aveau cărți de Roald Dahl, precum Vrăjitoarele și James și Piersica de aur sau Pippi Șosețica de Astrid Lindgren, băieții au citit cărți precum Legendele Olimpului a lui Alexandru Mitu, Singur pe Lume de Hector Malot sau Colț Alb de Jack London.
Uneori, copii din această generație sunt criticați pentru că apelează prea des la internet și tot timpul sunt cu telefonul în mână. Se pare că, cel puțin cei din I-IV, par a fi mai preocupați de citirea cărților și telefoanele trec pe planul secund.
Citește și: Botoșănenii nu au dat cartea pe internet, încă - Peste 25% din populația orașului, activă la bibliotecă
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024