Un brand lansat în 1998 de către doi acționari francezi și care după două decenii a ajuns cel mai mare retailer de bijuterii fantezie și accesorii de modă din România are în plan și deschiderea unui magazin la Botoșani.
Meli Melo – Paris a deschis primul magazin în Bucureşti ăn urmă cu 21 de ani, pentru ca în 2019 să numere 62.
După piaţa locală, compania s-a extins şi în Chişinău, Belgrad şi Sofia, unde deţine câte trei magazine. Compania este prezentă şi în online şi este activă şi pe segmentul de decoraţiuni pentru locuinţe, pe care deţine șapte magazine.
Iar în programul de extindere a intrat și Botoșaniul.
Prima franciză Meli Melo şi singura în prezent din portofoliul companiei a fost deschisă în Târgu-Jiu, în septembrie 2018, în cadrul complexului Shopping City Târgu Jiu.
„A fost startul perfect: partener, spaţiu, locaţie şi perioadă, iar rezultatele sunt peste aşteptări”, a descris Stephane Dumas, unul dintre fondatorii acestui brand în România şi membru al boardului Meli Melo – Paris, strategia de franciză a companiei.
În contextul acestui început optimist, compania își dorește ca în perioada următoare să se extindă în alte oraşe din ţară.
„Până în 2022 ne-am propus să deschidem în franciză în nouă oraşe: Deva, Alba Iulia, Turnu Severin, Târgovişte, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Piatra Neamţ şi Botoşani. Avem un concept suficient de matur ca să îl putem franciza. Pentru Meli Melo – Paris era deja timpul să dea startul la această dezvoltare atât în România, cât şi la nivel internaţional. Procesul de francizare a brandului Meli Melo este unul simplu şi concis. Ne bazăm pe o strategie inversă şi anume pe orientarea înspre oraşele de dimensiune mai mică, deoarece au o viteză de dezvoltare mult mai accentuată. Totodată, franciza Meli Melo Paris este un concept dublu: pe piaţa din România şi pe pieţele internaţionale, acolo unde nu am deschis direct magazine”, a expus Dumas pentru Business Magazin programul de francize al Meli Melo.
Costul unei francize Meli Melo variază între 60.000 si 80.000 euro, în funcţie de stadiul de preluare a spaţiului şi de factorii logistici ai proiectului de amenajare conform standardelor impuse de brand, iar investiţia ar trebui să fie recuperată în aproximativ doi ani şi jumătate – „în condiţii normale de derulare a businessului”, spun reprezentanţii afacerii.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024