Unul dintre programele principale din oferta electorală a candidatului PSD pentru președinția Consiliului Județean Botoșani, Lucian Trufin, prevede înființarea unui așa-zis „HUB alimentar” în Botoșani care să faciliteze colectarea, sortarea și valorificarea produselor agroalimentare realizate pe plan local.
Lucian Trufin spune că ideea este larg răspândită în Statele Unite, dar și în mai multe țări europene, reprezentând un instrument foarte eficient pentru dezvoltarea rurală. HUB-ul Alimentar, spune Trufin, este veriga lipsă dintre fermele din Botoșani și piața de alimente, care oferă fermierilor locali siguranța valorificării produselor obținute cu foarte multă muncă.
„Atunci când ai accesul asigurat la o piață de desfacere te poți gândi la extinderea activității și la creșterea volumului de produse pe care le vei putea vinde. În final, produsele obținute în fermele botoșănene vor ajunge pe masa botoșănenilor, în beneficiul ambelor părți. Fermierii au siguranța valorificării muncii lor, iar botoșănenii au acces la hrană bună, sănătoasă și mai ieftină”, a explicat Trufin
Candidatul PSD pentru șefia Consiliului Județean spune că atunci când a elaborat acest program s-a inspirat din modelul Departamentului de Agricultură al Statelor Unite (USDA), care folosește pe scară largă hub-urile alimentare pentru susținerea fermierilor autohtoni.
„Doar în 2023, USDA a anunțat înființarea a 12 hub-uri alimentare regionale, în cadrul unui program pentru care s-au alocat 420 de milioane de dolari, din care se vor finanța proiecte inovative pentru susținerea lanțurilor comerciale destinate producătorilor locali”, a precizat candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Botoșani.
Potrivit definiției USDA, hub-ul alimentar „este o organizație care gestionează în mod activ agregarea, distribuția și comercializarea produselor alimentare care provin în primul rând de la producătorii locali și regionali, cu scopul de a le consolida capacitatea de a satisface cererea en-gros, en-detail sau instituțională”.
Lucian Trufin spune că înființarea unui hub alimentar în județul Botoșani se va realiza prin colaborarea dintre Consiliul Județean și asociațiile fermierilor locali.
Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002.
(Comunicat PSD Botoșani)
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024