Cel mai important eveniment dedicat contabililor din se va desfășura inclusiv la Botoșani.
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România – organizează, joi, 13 iulie 2023, cea de-a XIX-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român în cele 41 de județe și Municipiul București. Se va sărbători cel mai important eveniment din România dedicat profesiei contabile, desfășurat sub sloganul Tradiție pentru viitor.
„Este al 19-lea an în care evenimentul aduce în prim-plan profesia contabilă din țara noastră, subliniind importanța acesteia pentru mediul economic, pentru societate. Cu această ocazie, profesioniștilor contabili li se vor alătura reprezentanți ai instituțiilor și ai autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri și ai mediului educațional, pentru a dezbate tema Contabilitatea criminalistică: adevărul din spatele cifrelor. Discuțiile se vor axa pe rolul esențial al contabilității criminalistice, de a ajuta organizațiile să navigheze în siguranță în mediul financiar-economic complex, incert și volatil de astăzi",
a declarat președintele Consiliului superior al CECCAR, Elena-Ecaterina Chivu.
„Frauda financiară este o provocare actuală care afectează securitatea economică a afacerii și chiar a țării. Cum poate fi aceasta combătută? Instrumentele și metodele specifice contabilității criminalistice previn, detectează și investighează fraudele financiare. Rolul contabilității criminalistice în combaterea criminalității economice și a corupției, respectiv rolul contabilității criminalistice în guvernanța corporativă sunt subiectele pe care le vom dezbate împreună – liber-profesioniști contabili și reprezentanți ai mediului de afaceri, ai instituțiilor și autorităților de reglementare și ai mediului academic – în cadrul panelului",
a declarat Robert-Aurelian Șova, purtător de cuvânt și vicepreședinte al Consiliului superior al CECCAR.
Ziua Națională a Contabilului Român reprezintă și un prilej de a evidenția în mod public rezultatele muncii experților contabili și contabililor autorizați, premiindu-i pe aceștia în cadrul Topului național și Topului local al membrilor CECCAR. Sunt recunoscute, astfel, performanțele societăților de expertiză contabilă și de contabilitate, precum și ale experților contabili și contabililor autorizați, în semn de apreciere a contribuției acestora la dezvoltarea profesiei și a mediului de afaceri, în interes public.
CECCAR are o istorie de peste 100 de ani și este singurul organism profesional din România care acordă calificările de expert contabil și contabil autorizat. CECCAR este cel mai mare organism profesional din Sud-Estul Europei, reprezentând peste 35.000 de membri experți contabili și contabili autorizați.
Cu reprezentare în fiecare județ al țării, inclusiv în Municipiul București, CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial IFAC (International Federation of Accountants) – și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation).
Pentru mai multe informații accesați www.ceccar.ro și pagina oficială de Facebook .
(Sursa foto - Facebook)
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024