Președintele României, Klaus Iohannis a promulgat legea care are impact asupra a milioane de români.
Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului (OUG) referitor la unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie suportat parţial din fonduri externe nerambursabile.
Potrivit OUG, "sunt considerate vulnerabile categoriile de persoane şi familii care au un venit pe membru de familie sub 2.000 de lei, la care se adaugă şi condiţiile de vârstă corelate cu capacitatea de muncă, fiind îndeplinite astfel toate condiţiile de vulnerabilitate pentru ca o persoană/familie în situaţie de risc de sărăcie să beneficieze de sprijin din fonduri publice pentru a compensa preţurile la energie", scrie antena3.ro.
Executivul explica la emiterea actului normativ că este necesară acordarea unui sprijin temporar pentru aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile pentru a compensa preţul la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.
Conform legii, acest sprijin financiar este de maxim 750 de lei pe locuință/gospodărie vulnerabilă și poate fi utilizat până la 31 decembrie 2024.
Este interzisă utilizarea cardului de energie pentru a deconta datorii curente si/sau restante faţă de furnizorii de energie pentru locurile de consum pentru care nu sunt îndeplinite condițiile sau pentru plata datoriilor curente si/sau restante ale unor persoane terțe.
ACUM: Gala Eminescu revine după un deceniu în teatrul care poartă numele poetului – VIDEO
Gabriela Erdic
Jan 15, 2025
Sergiu Bălășcău
Jan 15, 2025
CLIPUL ZILEI: Mesajul primarului Cosmin Andrei la Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile