Magistrații de la Tribunalul Botoșani au dispus revocarea măsurii controlului judiciar în cazul primarului în funcție, Cosmin Andrei.
Decizia a fost dată vineri, 10 mai 2024, fiind cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare.
Sentință Tribunalul Botoșani
„În temeiul art. 242 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispune revocarea măsurii controlului judiciar luată prin Ordonanța nr. 3/P/2024 din 2.02.2024 a DNA Serviciul Teritorial Suceava prelungită prin Ordonanţa din 25.03.2024 a DNA Serviciul Teritorial Suceava, față de inculpatul Andrei Cosmin Ionut, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Reamintim că primarul Cosmin Andrei este acuzat că ar fi furnizat o serie de subiecte unei tinere pentru a se angaja la Direcția de Taxe și Impozite Locale a Primăriei.
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Alertă de FRAUDĂ online: Escrocii se folosesc de numele firmelor de curierat ca să FURE bani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
SINGURELE vouchere de la stat care nu s-au tăiat în 2025: CINE sunt beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ministrul Rafila, explicații despre un virus care afectează mai ales copiii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile