„Prima dată am ajuns la Botoșani în anul 2006. Eram student în anul I de facultate. Alte orchestre nu știau de existența mea și, ca orice tânăr aflat la început de drum, am fost foarte entuziasmat de acel prim concert și a avut un foarte mare impact pentru mine acea invitație. Pentru că, până la urmă, fiind solist, poate fi vârful cel mai înalt pe care îl poate atinge un artist. Și Filarmonica din Botoșani mie mi-a dat această șansă. Drept pentru care astăzi, la despărțire, le-am reamintit colegilor din orchestră că au fost primii care m-au invitat, care mi-au dat posibilitatea să fiu solist. Iar eu nu o să uit asta niciodată. Chiar dacă între timp lucrurile au evoluat și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ajung și prin alte părți, totuși Filarmonica din Botoșani are un loc special în inima mea”,
Octavian Lup, artist
Valeriu Iftime: Nu suntem aici pentru campanie, nu suntem doar în trecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Doi bărbați din Botoșani bătuți cu bâta, pumnii și picioarele: Agresorii, trimiși în judecată
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
DRPD Iași, mesaj pentru șoferi după prima ninsoare: Vremea se va înrăutăți în această noapte
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024