„Nici nu vă pot spune cu ce frică am stat în aceste mitinguri să nu fie unul, doi care de exemplu puteau să arunce două petarde, sau mă rog un pietroi în geamul Prefecturii şi ieşea un adevărat măcel. Mai ales vineri când au venit şi copiii. Deci vineri a fost pentru mine una dintre cele mai urâte zile de când sunt eu şi în politică şi în administraţie, eu nu am putut să cred că pot fi împinşi copiii în faţă şi în al doilea rând mi-a fost frică de ce se putea întâmpla acolo. Dacă erau doi instigatori şi puneau mâna pe pietroaie şi se apucau să arunce în jandarmi sau pe acolo şi interveneau jandarmii în forţă, ce se întâmpla acolo?”,
Florin Ghiorghiţă, viceprimar Botoşani.