„Dl Șoptică nu a fost pus la curent cu negocierile de la București care undeva acum două săptămâni au fost încheiate. Din câte știu eu, s-a semnat sau e pe masă efectiv protocolul negociat care presupune această funcție pentru mine în PNL. Eu mi-am arătat cumva entuziasmul, dacă nu este de acord, na, e problema dlui. Așteptăm într-adevăr să vedem protocolul închis, dacă nu este închis deja. Eu cel puțin, pe ce am primit de la București, am primit clar pe acel protocol de fuziune, această funcție este negociată de fapt în protocol la nivel național”,
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte ALDE
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024