Cazul Alexandra Ivanov a afectat aproape din temelie sistemul sanitar botoșănean, atât în interior cât mai ales din exterior, prin valul de critici lansat de societate la adresa personalului care lucrează în spitale.
Din nefericire pentru acei medici dedicați care încă profesează, atacurile și criticile au fost generalizate și au țintit întreaga breaslă. Au existat amenințări la adresa medicilor care nu au legătură cu Maternitatea și în unele situații s-au luat măsuri suplimentare de securitate.
Ceea ce s-a întâmplat după data de 18 august 2023 poate fi perceput și ca un declic în sistemul sanitar botoșănean.
„Într-adevăr după cazul Alexandra se vede o schimbare în rândul personalului medical atât a medicilor cât și a personalului auxiliar și mediu și se dorește să nu se mai întâmple astfel de eșecuri având în vedere că adresabilitatea este foarte mare la spital”,
Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
Noua șefă de la Spitalul Județean Mavromati, medic de profesie și parte din sistem, susține că a purtat discuții cu șefii de secții și că la modul general se dorește ca astfel de situații să nu mai existe la Botoșani.
„Vrem ca împreună să discutăm fiecare problemă, să nu mai fim dezbinați din punct de vedere profesional și dacă toți colegii vom fi o întreagă echipă și vom discuta fiecare problemă, probabil că vom găsi soluții să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat”
Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
Deși vina este asumată mai degrabă în cadru neoficial iar singura demisie impusă a fost pentru fostul manager Angel Călin, dinspre Secția de Obstetrică și Ginecologie niciuna dintre cele două șefe nu a simțit nevoia să facă un pas în spate. Măcar dintr-un sentiment de onoare față de profesie și colegi.
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024