În urma blocării posturilor vacante la începutul anului 2008, în cadrul Prefecturii judeţului Botoşani, un procent mediu de 13,68 % din organigramă, reprezintă funcţii neocupate.
Cea mai deficitară situaţie este înregistrată în cadrul Serviciului de Eliberare a Permiselor Auto în procent de 23%, fapt care duce la un volum de muncă extrem de încărcat pentru personalul actual. Şi la Serviciul de Paşapoarte este înregistrat un deficit de personal în procent de 11,76%, iar din structura de specialitate sunt înregistrate 11,47% posturi vacante.
„
Bugetul pe anul acesta va fi undeva la nivelul celui de anul trecut, am făcut o socoteală eu am 13,5% funcţii neocupate, este media pe instituţie, 1 singur post este nebugetat, probabil că, celelalte vacante vor rămîne blocate, eu aş avea nevoie de toate care sunt vacante, demersurile pe care le-am făcut deja au fost stopate la nivel central pînă la clarificarea bugetului, în funcţie de buget vor fi mărite posturile”, a afirmat
Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani.
Prefectul Cristian Roman a mai afirmat că va încerca acoperirea unor posturi prin transfer de personal din cadrul unui serviciu subordonat instituţiei în altul unde este înregistrat deficit de personal.
Per total, în organigrama Prefecturii Botoşani sunt prevăzute un total de 95 de posturi din care 82 sunt ocupate şi 13 vacante( 1 nebugetat şi 12 bugetate).