Cea mai mare parte în municipiul reședință de județ.
Delgaz Grid și-a propus pentru acest an lucrări de modernizare și extindere a sistemului de distribuție a gazelor naturale din județul Botoșani, una dintre acestea fiind înlocuirea conductelor și branșamentelor de pe străzile Primăverii, Octav Onicescu, Curcubeului, Vârnav, Scipione Bădescu și Dimitrie Brândză din municipiul Botoșani, pe o lungime de aproximativ 5,5 km, valoarea totală a investițiilor din județ fiind de circa 2,4 milioane de lei.
“Funcționarea în condiții de siguranță a rețelelor de distribuție a gazelor nat-urale este o prioritate pentru noi. De aceea am alocat și în acest an peste 200 milioane de lei pentru investiții. Suntem pe deplin conștienți că nici un efort nu este prea mare atunci când pui în prim-plan siguranța și creșterea calității serviciilor pentru clienți”, a precizat Csulak Ferenc, directorul general al Del-gaz Grid.
Anul trecut, compania Delgaz Grid a investit în jud. Botoșani aproximativ 1,5 milioane lei pentru înlocuirea conductelor și branșamentelor pe o lungime de peste 2.600 m, precum și pentru extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale cu 1.000 m.
În 2019, Delgaz Grid a investit peste 210 milioane lei, în special pentru modernizarea a 340 kilometri de conducte și branșamente gaz.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024