Responsabilitatea întreţinerii şi remedierii defecţiunilor instalației de utilizare aparţine proprietarilor, respectiv, asociațiilor de proprietari, transmite DelgazGrid.
Orice intervenții la instalațiiile de utilizare pot fi realizate exclusiv de către firme autorizate ANRE.
Compania Delgaz Grid administrează, exploatează şi întreţine sistemul de distribuţie a gazelor naturale compus din conducte şi branşamente stradale, echipamente de măsurare şi reglare a presiunii gazelor naturale.
În același timp, compania are obligația de a prelua, 24 de ore din 24, sesizările și reclamațiile clienților referitoare la apariția unor defecțiuni care vizează potențiale scurgeri de gaze și de a lua măsuri de urgență. În momentul în care compania noastră primește o sesizare privind eventuale scurgeri de gaze naturale, o echipă se deplasează în cel mai scurt timp posibil la fața locului.
În cazul în care se constată că există scurgeri de gaze naturale din instalațiile de utilizare (instalațiile de la regulatorul de presiune până la aparatele consumatoare de combustibili gazoși, care sunt proprietatea clienților), este obligatorie întreruperea alimentării cu gaze naturale întrucât instalația nu îndeplinește condițiile de funcționare în siguranță.
Înţelegem şi regretăm disconfortul clienților, dar această măsură este obligatorie şi necesară pentru a preveni producerea unui eveniment cu urmări nedorite, siguranța consumatorilor fiind prioritară.
Locatarii sunt anunțați că asociației de proprietari/proprietarilor le revine responsabilitatea remedierii defecțiunii prin intermediul unei firme autorizate de către ANRE, astfel încât, ulterior, Delgaz Grid să poată relua, de urgență, alimentarea cu gaze naturale în condiţii de siguranţă.
De aceea recomandăm consumatorilor, mai ales asociațiilor de proprietari, să aibă permanent actualizate contacte ale unor firme autorizate, astfel încât verificarea și eliminarea unor defecțiuni să fie făcută cât mai operativ, iar durata alimentării cu gaze naturale să fie redusă la minim posibil.
Firmele autorizate de către ANRE pentru astfel de lucrări se găsesc pe site-ul ANRE la adresa https://portal.anre.ro/PublicLists/AtestatGN , consumatorii putând alege oricare dintre aceste firme.
Compania reamintește într-un comunicat de presă și câteva aspecte legate de verificarea periodică (o dată la doi ani) și revizia tehnică periodică (o dată la 10 ani) a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale.
Astfel, Ordinul nr. 179/2015 al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei pentru aprobarea Procedurii privind verificările şi reviziile tehnice ale instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, prevede următoarele:
Reamintim că pe data de 23 decembrie patru blocuri de locuințe din strada Dimitrie Negreau au fost deconectate de la gaz din cauza unei scăpări cu risc de explozie. Problema depistată era pe instalația de utilizare a proprietarilor din condominiu iar pentru astfel de remedieri ar fi trebuit să intervină patru operatori autorizați.
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024