Firma din Dorohoi Delta Con care a încercat să reabiliteze strada Maramureșului din municipiu nu va ajunge la finalizarea lucrărilor în procent de 100%. Municipalitatea a decis să încheie colaborarea cu respectiva firmă cu care contractul oricum expirase la data de 30 septembrie 2015.
Restul de intervenții ar urma să fie scos din nou la licitație și o altă firmă va încerca să remedieze ce a făcut Delta Con.
”Nu continuă lucrările, nu mai lucrăm cu ei. Se inventariază lucrările care au fost executate iar diferența se scoate la licitație și va fi un nou constructor, prin cerere de ofertă. Contractul a fost în valoare de 1,1 milioane de lei și s-a făcut în jur de 45% din el. Deci au rămas lucrări de vreo 600.000 de lei”, a declarat Cornel Hergheligiu, directorul de dezvoltare din cadrul Primăriei Botoșani.
Totuși, cel puțin în prima decadă a lunii octombrie, muncitorii de la Delta Con însă se aflau la lucru: ”Problema lor, ce lucrează acum lucrează pro bono. Ei nu mai au contract cu noi. A fost o discuție cu ei și li s-a comunicat poziția noastră”, spune Cornel Hergheligiu.
Ceea ce înseamnă că, mai mult ca sigur lucrările vor fi reluate în primăvara anului viitor, iar până atunci vor fi parcurse procedurile de atribuire a noului contract de lucrări. (G.E.)
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile