Cea mai prestigioasă instituție a municipiului reședință a avut parte zilele trecute de un eveniment de-a dreptul uluitor pentru o asemenea unitate. Unul dintre funcționari s-a îmbătat atât de tare încât nu mai găsea toaleta.
Respectivul lucrează la un compartiment care își desfășoară activitatea la Incubatorul de Afaceri din strada Poștei. Poreclit ”Becali” de către colegi fiindcă se dă machedon și îl imită pe patronul de la Steaua București, respectivul angajat de la Primăria Botoșani ar fi consumat băuturi alcoolice în timpul programului de lucru. În aburi de alcool ar fi vrut la un moment dat să se ducă la toaletă, doar că n-ar fi reușit să o găsească și ar fi ajuns la etajul IV. S-ar fi dus mai întâi la ușa de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, pe care a găsit-o însă închisă, după care ar fi încercat-o pe cea de la Zona Metropolitană. A dat greș și aici, astfel încât, deja descheiat la pantaloni, hălăduia pe holurile instituției.
Marele microbist și fan al roș-albaștrilor, acesta ar fi sărbătorit în exces câștigarea triplei Liga 1 – Cupa României – Cupa Ligii de către Steaua București. Inclusiv oameni din Centrul Vechi au confirmat cheful de pomină pe care l-a făcut câteva zile la rând în care nu mai termina de cântat despre echipa din Ghencea și de imitat pe Gigi Becali.
Funcționarul cu pricina, plătit din banii contribuabililor cu peste 2.000 de lei, nu este la prima ispravă de acest gen. Într-o zi salariatul municipalității ar fi lovit cu palma peste fund o botoșăneancă venită să-și rezolve o problemă la Primărie. Șocată de compartamentul funcționarului, aceasta și-ar fi sunat soțul, un munte de om, care l-a căutat pe autor incredibilului gest și i-ar fi aplicat o corecție fizică chiar în birou.
Toate încercările edililor de a scăpa de prietenul lui Bachus s-au dovedit a fi fără sorți de izbândă.
Sergiu BĂLĂȘCĂU
Patroni amendați la Botoșani: Angajați fără echipamente de protecție și incidente ascunse sub preș
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Escrocii sparg conturile de WhatsApp: „Schema 1.800” este noua înșelătorie care face ravagii
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Avocat din Botoșani plătit cu peste 90.000 de euro de Consiliul Județean Suceava
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile