Mai multe mame, membre ale Asociației Copiilor cu Autism de la Botoșani au avut o întâlnire în cursul dimineții de luni, 23 mai 2016 la Primăria municipiului Botoșani.
Ședința tehnică a avut pe ordinea de zi un număr de 10 puncte printre care și unul privitor la realizarea unei camere senzoriale pentru copiii autiști, cu bani de la bugetul local.
”Cel mai important este cel privitor la realizarea unei camere senzoriale, am verificat stadiul în care se află această investiție. Au fost multe alte solicitări din partea părinților, am desemnat un manager de proiect care va desemna unitar relația cu părinții, urmând ca ulterior acesta să comunice cu colegii din Primărie de la departamentele de specialitate astfel încât să ușurăm comunicarea și rezolvarea acestor probleme”
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani
Primarul a subliniat că această categorie socială are nevoie de o atenție specială din partea societății și se gândește chiar să înființeze un departament care să se ocupe cu precădere de această zonă.
”Vom discuta pe viitor în cadrul organigramei noastre să creăm un departament special care să se ocupe de această zonă. E greu ca o persoană care gestionează investiții sau probleme tehnice să înțeleagă în profunzime și să rezoneze emoțional cu acești oameni care suferă zi de zi alături de copiii lor”
Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoșani
Camera senzorială ar urma să fie amenajată în incinta Centrului de Servicii Comunitare pentru Copiii cu Dizabilități ”Sf. Spiridon” Botoșani. (G.E.)
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Avertizare meteo: COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile