Decizia a fost luată după ultima întrunire a Biroului Politic Județean întrunit în aceste zile la sediul PNL Botoșani.
Medicul Iuliana Manuela Călugărița și-a dat demisia din partid. Și implicit din toate funcțiile politice sau dobândite după alegerile locale din 9 iunie 2024.
A explicat că a intrat în PNL în urma unei decizii emoționale și la cererea lui Cătălin Flutur. Ulterior, a rămas.
Iuliana Manuela Călugărița, medic
„A început să se formeze noua echipă, mi s-a dat Organizația Femeilor Liberale, m-am implicat cu proiecte, cum am putut eu mai bine, cu destul de mult entuziasm. La un moment dat s-a dat drumul la listele cu depunerile de intenție pentru candidaturi la alegerile parlamentare. Mi-am depus și eu și cât am putut să fac în maximum o lună, cu ce am putut să demonstrez, că nu puteam demonstra mai mult decât am făcut-o toată viața, am 30 și ceva de când lucrez și peste 25 de ani de voluntariat”,
Din postura de lider al doamnelor liberale de la Municipiu, crede că s-a descurcat având în vedere că a fost regretată de fostele colege, inclusiv de Sînziana Secrieru, președintele Organizației Municipale.
Însă, pe de altă parte a fost de părere că nu a avut șanse egale cu ale altora colegi din PNL la întocmirea listei de candidaturi pentru Parlamentul României.
Iuliana Manuela Călugărița, medic
„În momentul în care s-au definitivat listele sau aproape de, mi s-a spus că nu am vizibilitate, nu am potențial de creștere și că nu sunt cunoscută, că nu m-au cunoscut până atunci. Și atunci m-am ridicat și am zis că dacă tot nu am vizibilitate și nu sunt cunoscută, atunci nu are rost, plec, mă retrag și din poziția de președinte OFL, din Biroul Politic Local și din Consiliul Local. Și am zis că dacă tot nu sunt vizibilă să fac un bine la două persoane, una persoana care o să fie președinta OFL și o persoană care va prelua în continuare pe listă, la Consiliul Local”,
La selectarea persoanelor potrivite pentru o candidatură la Camera Deputaților sau Senat ar fi fost o serie de criterii.
Care s-ar fi respectat în cele din urmă, doar pe alocuri.
Iuliana Manuela Călugărița, medic
„Politică se face de când ieși și până vii în casă. Politică faci cu copilul tău, cu părinții, cu pacientul, tot o politică, o negociere zici că faci. La mine e mai simplu că e om la om, nu e politică de mase sau o organizație mai mare. Eu am fost în Rotary într-o organizație de voluntariat, tot politică am făcut și acolo, pentru că sunt oameni cu personalități puternice acolo, nu e simplu să poți face proiecte cu oameni care au diverse interese, caractere puternice. Un fel de politică am făcut, dar nu e același lucru. Implicare civică am avut, eu sunt un profesionist, probabil că nu sunt potrivită pentru politică. Și încă nu am început politica de masă, deocamdată o politica de masă cu patru scaune”.
Medicul Iuliana Manuela Călugărița va renunța și la mandatul de consilier local, oferindu-i astfel șanse următoarei persoane de pe listă, care ar putea fi avocata Daniela Fetcu.
Deși la acest moment nu se știe concret care dintre persoanele de pe primele poziții urmează să renunțe sau să nu mai aibă sprijin politic.
După Cătălin Flutur, Iuliana Manuela Călugărița s-a aflat pe locul 2 pe lista PNL pentru Consiliul Local.
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024