Adam Crăciunescu a demisionat de la conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva şi că a anunţat Consiliul de Administraţie că renunţă la mandat din 21 martie, din motive personale, potrivit Mediafax.
Demisia sa vine la doar o zi după ce a fost revocat din funcţia de membru în Consiliul de Administraţie şi după producătorii români de mobilă au acuzat Romsilvă că „îi omoară“ prin creşterea cu 300% a preţului pentru masa lemnoasă comercializată.
„Decizia pe care a dat-o directorul general Romsilva (n.r. - Adam Crăciunescu) , prin care a stabilit nişte preţuri de referinţă şi care înlocuieşte o decizie din 2010, a adus nişte preţuri mai mari cu 300%. În toată lumea, preţurile la materiile prime scad, la petrol, la gaze, la metal, bursele lemnului scad, iar noi venim şi omorâm o industrie, punând nişte preţuri în duşmănie“, declara miercuri Nicolae Ţucunel, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România (ASFOR).
Ţucunel a afirmat că Romsilva a decis ca şi coaja copacilor să fie vândută la acelaşi preţ cu lemnul valorificat pentru prelucrare. „În plus, nicăieri nu se mai întâmplă în lume, plătim şi coaja lemnului de lucru la nivelul de adjudecare. Volumul de coajă al lemnului de lucru se cifrează undeva în jur de 10%. La stejar, care e cea mai scumpă specie, ajungem la 15-18%. De aici rezultă o altă majorare de preţ spectaculoasă, deşi coaja are un preţ de 1-2 lei. Nu putem plăti coaja la nivelul lemnului de lucru“, a completat Ţucunel. Nicolae Ţucunel a precizat că Romsilva a impus un preţ unitar al lemnului în toată ţara, deşi preţul din Bucureşti este mai mare decât cel de la Suceava sau Botoşani.
„Romsilva nu poate să formeze preţurile încercând să împingând ea în sus preţul mobilei, al cherestelei sau al semifabricatelor. Nu aşa se fac preţurile. Trebuie să ne raportăm la ce se întâmplă în piaţa internaţională. Nu poţi să faci la Bucureşti un preţ, pe care să ceri să-l aplice toată ţara. De aici a plecat toată această greşeală. Atitudinea asta arogantă ne-a adus în această situaţie. Voi cere Consiliului de Administraţie al Romsilva să iniţieze o altă decizie în ceea ce priveşte preţurile de referinţă. Pot da o decizie prin care să anuleze această decizie care s-a dovedit fatală. Parchetul pentru anul 2016 trebuia să fie deja în lucru, iar noi nici măcar nu am organizat licitaţiile“, a adăugat Ţucunel. Omul de afaceri susţine că Romsilva trebuie să-şi acopere bugetul de 1,7 miliarde de lei din vânzarea de masă lemnoasă, însă acest lucru nu se va putea întâmpla din cauza preţurilor practicate de regia naţională. De asemenea, el susţine că peste 130.000 de oameni sunt afectaţi direct de deciziile Romsilva. Aurica Sereni, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România (APMR), a declarat la rândul ei că rata profitabilităţii în industria mobilei este foarte mică, astfel încât aceasta nu va putea susţine o creştere a preţurilor cu masa lemnoasă de 30 sau 40%.
„Numai la noi preţurile cresc de am ajuns să depăşească preţurile la nivel mondial. Rata profitabilităţii în industria mobilei este de 2,5%. Având în vedere creşterile la salariul minim, de preţ, care în ultimii ani a fost în fiecare an de 30-35% la masa lemnoasă, s-a ajuns la această situaţie, ca firmele să nu poată suporte creşterea costurilor. În 2014, a fost deflaţie la mobilă. Pe piaţa externă au scăzut cu 3,1%, iar pe piaţa internă cu 2,6%. Cum poţi să creşti preţurile la extern, când 85% din mobilă este destinată exportului şi ca urmare este imposibil să obţii creşteri de preţ?!“, a spus Sereni. Ea a menţionat că de două luni încearcă să obţină o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Mediului, însă nu a primit niciun răspuns. CITEȘTE: Sectorul forestier BLOCAT din cauza prețurilor Romsilva: ”Nu s-a adjudecat nimic la Botoșani
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024