Un politician a fost cel care le-a cerut public demisiile celor doi iar motivul este unul tragicomic.
Deputatul liberal Cristian Achiței a avut câteva sublinieri după vizita ministrului transporturilor de la Botoșani , Răzvan Cuc.
Deranjat fiind mai ales de afirmațiile făcute de oficial, care a dat vina pe Guvernul Cioloș pentru necontinuarea lucrărilor la DN 24 C.
”Faptul că în 2015 s-a început lucrul la Manoleasa – Rădăuți Prut dar s-a început ilegal și fără autorizație de construcție, trebuie asumat de dl Laicu, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași și de dl. Viorel Zacrețchi, șeful Secției Drumuri Naționale Botoșani cărora personal le cer demisia. Pentru că din cauza lor s-a ajuns la această stare”,
Cristian Achiței, deputat PNL
Parlamentarul spune că sunt documente oficiale la Inspectoratul de Stat în Construcții care a ordonat oprirea lucrărilor.
”S-a constatat că lucrarea începută pe acel drum era fără autorizație de construcție, prin acel act s-a dispus oprirea lucrărilor și intrarea în legalitate. De asta acum drumul național Manoleasa – Rădăuți Prut nu are asfalt. Din cauza PSD-ului”
Cristian Achiței, deputat PNL
De cealaltă parte, ministrul venit la Botoșani a adus osanale PSD-iștilor, cu precădere parlamentarilor din acest partid, pentru implicarea în dezvoltarea problemelor privind infrastructura rutieră.
Atât Ovidiu Laicu, de la Iași, care a devenit mai cunoscut după scandalul în care a fost implicat cu o salariată cât și Viorel Zacrețchi l-au însoțit ieri pe ministru, în vizita din teren.
Și, la cel mai sigur mod, nici unul dintre ei nu își va da demisia așa cum le cere Cristian Achiței.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024