Un fumător neglijent i-a provocat unui botoşănean o pagubă de 120.000 de lei. La atât se ridică valoarea bunurilor distruse în urma unui incendiu care a cuprins, duminică, un depozit de furaje de pe raza comunei Mihălăşeni.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre producerea evenimentului puţin după ora 14.00. La faţa locului s-au deplasat cinci echipaje din cadrul Detaşamentelor de Pompieri Botoşani şi Dorohoi, cu cinci autospeciale cu apă şi spumă, precum şi membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Mihălăşeni.
La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca flăcările să se extindă la un alt depozit de furaje, un adăpost de animale, dar şi la alte proprietăţi din apropiere. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 80 de pompieri militari şi voluntari, mai bine de patru ore.
Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate celelalte nutreţuri pentru ca focul să nu se extindă. Flăcările au distrus 200 tone de furaje, iar alte zece tone au fost degradate de fum S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 200.000 lei.
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024