Un tânăr de 19 ani din Botoșani a fost reținut de polițiști și urmează să fie adus în fața judecătorilor, după ce a furat în noaptea de 21 iulie 2015, dintr-un depozit, mai multe bunuri de valoare. Băiatul nu este la prima tentativă de acest gen, acesta a mai săvârșit infracțiunea de furt calificat.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ” furt” într-un dosar penal ca urmare a unei sesizări din data de 21 iulie 2015, privind sustragerea mai multor bunuri dintr-un depozit de pe raza municipiului, față de un tânăr de 19 ani.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii l-au identificat pe P.M., din municpiul Botoșani, ca fiind principalul bănuit de comiterea faptei reclamate. În fapt, s-a reținut că marți, 21 iulie 2015, ora 4:40, acesta ar fi sustras bunuri din standurile mai multor societăți, amplasate într-un depozit din municipiul Botoșani.
În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea unei infracţiuni de „furt calificat”si trei infracţiuni de „tentativă la furt calificat”, iar polițiștii au dispus față de tânăr măsura reținerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 22 iulie 2015 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de arestare preventivă.
Elevii din Botoșani învățați să reducă risipa alimentară
Oana Sava
Sep 27, 2024
Investigații medicale GRATUITE pentru botoșănenii neasigurați
Oana Sava
Sep 27, 2024
Ce trebuie să știi înainte de a pleca într-un concediu exotic în Maldive
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Plante norocoase care purifică aerul din locuința ta
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Secretarul de la Județ evaluat de cei doi vicepreședinți
Oana Sava
Sep 27, 2024