Fostul angajat al Primăriei Botoșani care nu a mai venit la serviciu din cauza șefei sau pentru că a fost în depresie, vrea din nou să lucreze.
Paul Constantin Gafencu a fost destituit din funcția de consilier superior în cadrul serviciului urbanism în luna august a acestui an. Asta după ce, a lipsit într-o lună 74 de ore iar în alta, 128. Vorbim despre lunile martie și aprilie din acest an. Și în 2015 a mai ”fentat” programul și avea un bagaj de 102 ore lipsite de la serviciu.
Cum legea funcționarilor publici spune clar că la 56 de ore de absențe nemotivate lui Paul Constantin Gafencu i s-a desfăcut contractul de muncă.
Recent el și-a depus dosarul la concursul organizat pentru ocuparea funcției pe care el a lăsat-o liberă și anume consilier în cadrul serviciului urbanism și autorizări în construcții.
El a candidat alături de Cătălin Florentin Ojog. Ambii au fost respinși. Cătălin Ojog Florentin pentru neîndeplinirea condițiilor de vechime în specialitatea studiilor superioare iar Paul Constantin Gafencu pentru că :
Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
Radar inteligent în dotarea Poliției Botoșani – VIDEO cum funcționează noul aparat
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Obiceiuri zilnice care te ajută să păstrezi pasiunea în viața de cuplu
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Strategii moderne pentru optimizarea fluxului de documente într-o instituție
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Bolt Food, serviciul pentru livrarea de mâncare, se lansează în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Ghid pentru a gestiona stresul financiar cauzat de situații neprevăzute
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile