„Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine”.
Abraham Lincoln
„Ai grijă cum votezi legat de certificatul verde, îți dăm foc și ție și familiei tale dacă trecere, orice acțiune e justificată, suntem în legitimă apărare”,
0735.937.732
„Nu votați dictatura! Oricâte amendamente ați introduce tot dictatură și dicriminare se cheamă și la un moment dat veți plăti și voi, personal, pentru asta!”,
Cătălina Hurba
”... nu votați certificatul verde. Am încredere în dv. că veți avea această ÎNȚELEPCIUNE și că sunteți de partea forței pozitive, dumnezeiești, care conduce această lume. În cazul în care veți refuza să dați curs acestei cereri legitime a mea, vă rog să aveți în vedere faptul că GROAPA pe care o veți săpa poporului român și nouă, cetățenilor de rând, va fi și groapa dv., în care veți cădea atunci când nu veți mai fi deputat”
cetățeanul român
„Nu votați certificatul «verde» că suntem cu pleoapa pe voi! Și să mai știți că ne vine și nouă rândul să votăm”,
0745.908.640
„Vă rugăm să aveți în vedere că nu aveți niciun drept să votați (în orice fel) «certificatul verde». Această problemă trebuie rezolvată doar prin referendum deoarece este mult prea importantă și de «interes național» pentru poporul român. De asemenea, aveți în vedere că poporul român are tot dreptul să dea foc tuturor parlamentarilor și familiilor lor, care nu țin cont de ceea ce v-am spus. Sper ca Dumnezeu să vă lumineze și să alegeți calea cea bună. Doamne ajută!”,
0733.713.423
Sunt doar câteva dintre mesajele care ajung în telefoanele deputaților, în căsuțele de email sau prin mesaje pe paginile de socializare.
Toți deputații botoșăneni sunt practic asaltați zilnic de astfel de mesaje, unele cu tentă de amenințare, altele de-a dreptul conspiraționiste. Și nu unul, două, ci cu sutele.
Articolul 208 din Codul Penal arată la art. 2 că: „Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care, prin frecvenţă sau conţinut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”.
Ori tocmai asta li se întâmplă în aceste zile deputaților botoșăneni (și nu doar lor), înainte de introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților a proiectului legislativ privitor la certificatul verde.
„Am primit și pe SMS și pe WhatsApp și pe email. Sunt foarte multe, sunt cu sutele”, ne spune Alexandra Huțu, deputat PSD.
Zilnic primește peste 100 de mesaje de la numere de telefon diferite. Și în anumite intervale orare, s-a deprins deja cu momentele din zi în care telefonul începe să vibreze.
„Sigur este o acțiune coordonată pentru că majoritatea curg cascadă în anumite intervale orare. Curg și seara, practic, ce să zic? Cred că oamenii termină munca și încep să ne sune pe noi sau să ne trimită mesaje. Nu e problemă în principal acest apel public, dar chestiunea asta cu amenințarea, cel mai urât este că ne dă foc familiei noastre. Mai sunt, că o să ne urmărească, o să ne facă fotografii și o să le pună peste tot și o să ne jignească în așa manieră încât să nu ne mai voteze lumea. Că distrugem țara”,
Alexandra Huțu, deputat PSD
Sunt și apeluri telefonice, iar la unele dintre ele deputatul Alexandra Huțu chiar a răspuns. Susține că a vorbit la telefon cu vreo cinci dintre apelanți, cu unii a avut discuții chiar decente.
„Primul apel a fost așa amenințător și i-am zis: «am înțeles poziția dv., o să țin cont de ea, când voi vota». Și a început așa să mă jignească, că noi toți suntem corupți, că suntem hoți și i-am mulțumit frumos, în fine, pentru telefon. După, nu am mai răspuns presupunând că toate sunt așa”,
Alexandra Huțu, deputat PSD
Pe lângă mesajele transmise, pentru deputați apar din senin tot felul de grupuri pe WhatsApp cu toate numerele de contact ale aleșilor din plen.
Această încercare de intimidare în masă a deputaților este pusă pe seama unei coordonări minuțios pregătită mai degrabă, decât a unui val de cetățeni care s-a autosesizat și a început să trimită mesaje.
Mai ales că numerele de telefon ale deputaților nu prea sunt publice, pe nicăieri.
„Ne bagă și în grupuri, «deputați» sau «Camera Deputaților» și se postează tot felul de lucruri acolo. Sunt numere de telefon, nici nu am cum să le am pe toate, de la toți deputații. Sunt de la PNL, USR, nu am cum să le am pe toate. Și îi mai vezi pe aici, așa afli numărul de telefon, spre exemplu al Violetei Alexandru, dacă ea nu vrea să-l dea. Pe grupuri, la ore înaintate, la 12:00 noaptea, începând de la 8:00. Înțeleg că suntem parlamentari, dar să înceapă să curgă continuu câte 10 – 20 de mesaje la ore înaintate, deja...”
Alexandra Huțu, deputat PSD
Subiectul amenințărilor a fost evident dezbătut în interiorul grupurilor parlamentare. Fostul ministru Marius Budăi este la rându-i asaltat de astfel de amenințări: ”De exemplu, una dintre amenințări care suna că ne dă foc nouă și familiilor. Confruntând numărul de telefon cu alți colegi parlamentari, este același număr de telefon”.
Și totuși, toți acești oameni, cum au avut acces la datele de contact ale deputaților? Vorbim totuși despre 330 de persoane în total.
„Cineva «bine intenționat» a stârnit chestiunea asta. A stat și a dat numerele, că altfel nu pot să-mi imaginez. Sunt publice doar cele pe care le avem de la Parlament, numerele personale sunt personale. Eu am primit și, și, eu am ambele cartele în același telefon”,
Marius Budăi, deputat PSD
Fostul ministru al Muncii susține că în ciuda acestei campanii de intimidare care a început înainte votului pe „legea certificatului verde”, opțiunea deputaților NU va fi influențată de valul de amenințări....
„Sub nicio formă nu influențează votul, în grupul PSD s-a discutat despre acest lucru. Nu este normal ceea ce se întâmplă, una este să ai o solicitare, să-ți exprimi un punct de vedere, alta e să ameninți familia, oricui, nu neapărat a unui demnitar sau parlamentar sau cum vrem să-i spunem. Nu este normal să ameninți familia nimănui și mai ales persoana, dar mai ales familia. Și lucrurile astea, nu am avut timp, datorită negocierilor, hai să nu spun din cauza, datorită negocierilor pentru formarea noului Guvern, dar cu siguranță vom lua o decizie toți dacă va trebui sau nu să ne îndreptăm într-un fel, să ne apărăm și pe noi și familiile”,
Marius Budăi, deputat PSD
...însă vor urma o serie de plângeri la organele abilitate în contextul în care libertatea de exprimare pare să fie înțeleasă total greșit.
„Cu siguranță ne-am gândit și după ce ne vom liniști cu formarea acestui Guvern vom lua o decizie în cadrul grupului. Dacă nu, individual sunt colegi care vor să meargă și individual, dacă nu, vom face o plângere comună, dar ceva trebuie să se întâmple. Libertatea de opinie este una, amenințarea este alta”,
Marius Budăi, deputat PSD
Hărțuit prin telefon este și fostul prefect al județului Botoșani care la rându-i, asemenea colegilor, consideră cascada de mesaje drept o acțiune coordonată.
„Am primit mai multe mesaje prin care mi s-a solicitat să nu votez proiectul legislativ care vizează certificatul verde. Unul dintre ele a fost chiar și de amenințare. Atât timp cât nu cunosc persoanele care au trimis mesajele, nu s-au prezentat și nu le cunosc identitatea, sunt mesaje anonime, nu mă pot influența în ceea ce privește votul. Pot considera că sunt trimise de o singură persoană de la cartele diferite sau că este o acțiune concertată din partea unei organizații”,
Dan Șlincu, deputat PSD
USR PLUS a lansat o campanie națională de promovare a imunizării cu privire la beneficiile vaccinurilor.
Iar deputații acestei formațiuni sunt de asemenea vizați de valul de amenințări.
Andrei Drancă, deputat USR: „Sunt multe, exagerat. Dacă erau unul sau două... primim foarte multe și eu și colegii mei”.
Și în USR PLUS s-a pus problema sesizării Parchetului sau organelor de Poliție. Însă cum spiritele sunt îndeajuns de încinse la acest moment, iar țara a ajuns să fie împărțită între două Românii, o decizie clară a fost deocamdată amânată.
„Ne-am gândit, numai că deocamdată nu am făcut niciun pas în sensul acesta. S-a discutat și la noi, dar acum așteptăm să vedem să intre odată pe ordinea de zi. Multe vin cu teorii conspiraționiste, nici nu poți să le iei în seamă. Sunt cu «vă dau foc ție și la toată familia». Sunt multe, sunt amestecate, eu am ajuns să le ignor pe toate”,
„Inițial am crezut că sunt troli sau că sunt trimise mesaje la mișto. Dar eu vorbesc cu lumea, mă și sună. Sunt numere reale, că vorbesc la telefon. Sunt din toată țara, acum, după cum zâmbea Simion cred că cei de la AUR au dat o parte dintre numerele de telefon. Dar o doamnă, alaltăieri mi-a zis că are de la Cristian Terheș, europarlamentarul. Și doctori m-au sunat, un medic de familie, nu-mi venea să cred: «doamnă, sunteți medic și mă sunați?». În fine. Dar sunt din toate categoriile sociale care sună”,
Andrei Drancă, deputat USR
Singurul deputat botoșănean care nu este afectat de aceste mesaje de amenințare este președintele PNL Botoșani, deputatul Costel Șoptică.
„Eu nu am primit. Știu despre existența mesajelor, le-am văzut la alte persoane, dar eu personal nu am primit astfel de mesaje. Nu am primit niciunul de amenințare”
Costel Șoptică, deputat PNL
Și nu pentru că nu le-a primit efectiv, ci pentru că nu-și mai citește toate mesajele.
„Acum, ca să fiu foarte sincer, mare parte dintre mesaje nici măcar nu le citesc, toate sunt cu același fel de nebunii și le șterg în mod automat. Se poate să fi fost și la mine, acum mi-am dat seama că este posibil. Primesc pe zi, am primit și peste 100 de mesaje, vă dați seama, chiar nu am cum să le citesc. Posibil să fi avut”,
Costel Șoptică, deputat PNL
Deocamdată nu se știe când ar urma să intre în dezbaterea Camerei Deputaților legea privitoare la certificatul verde.
Partidele au pe masă numeroase variante de aplicare a Certificatului Verde, de la forme drastice, cum este cea a PNL, care presupune plata spitalizării pentru cei testaţi pozitiv, până la abordări care permit inclusiv recunoaşterea testelor care arată prezenţa anticorpilor.
Proiectul de lege privind Certificatul Verde la locul de muncă avansează lent în Camera Deputaţilor, deşi este în acest for de trei săptămâni, Comisia de sănătate reuşind doar în aceste zile să strângă toate amendamentele la iniţiativă, pentru a fi discutate săptămâna aceasta.
Iar părerile formaţiunilor sunt numeroase şi diferă de la partid la partid. În primul rând, toate formațiunile politice sunt de acord ca în Certificatul Verde să fie recunoscută vaccinarea, precum şi trecerea prin boală, pentru care există dovezi de la autorităţile publice. Însă disputele încep de la tema testării angajaţilor şi perioada în care să fie permise aceste teste, fie antigen, fie RT-PCR.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașini izbite în urmă cu puțin timp, trei persoane au văzut moartea cu ochii
Oana Sava
Nov 04, 2024
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024