La jumătatea lunii decembrie liberalii botoșăneni s-au întrunit în cadrul Colegiului Director, prilej cu care senatorul Costel Șoptică și-a făcut publică intenția de a candida la președinția Consiliului Județean Botoșani.
Anunțul a fost făcut după ce tot în decursul acestui an deputatul Cristian Achiței își exprimase la rândul său dorința de a intra în cursa pentru șefia CJ.
Parlamentarul a lipsit de la ședința din urmă cu două săptămâni și, cel puțin oficial, nu pare deranjat de veste.
”Până la urmă mă așteptam, era oarecum firesc pentru că este președintele partidului la Botoșani. Pentru mine n-a fost o surpriză, poate vor mai fi care își doresc, până în 2020 mai este timp. Deocamdată, toată lumea își anunță intenția”,
Cristian Achiței, deputat PNL.
Acesta a adăugat că, în condițiile unei competiții directă și deschisă, concurența este benefică.
Costel Șoptică și Cristian Achiței s-au confruntat și în 2017, când au candidat la alegerile interne din PNL pentru președinția organizației județene, lupta fiind câștigată de primul, sprijinit de vechii PNL-iști și gruparea venită de la Forța Civică în detrimentul foștilor PDL-iști, care l-au susținut pe Cristian Achiței.
Acesta a ocupat de trei ori funcția de vicepreședinte al CJ, niciodată însă pentru un mandat de patru ani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024