Deputatul social-democrat Alexandra Huțu a anunțat că Legea privind ordinul de protecție, inițiată de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, a fost adoptată în această săptămână de Camera Deputaților.
Dacă până la adoptarea acestei legi, ordinul de protecție se putea emite doar pentru victimele violenței domestice, de la intrarea în vigoare a noilor reglementări, polițiștii vor putea emite ordinul de protecție pentru toate persoanele care sunt victime ale unor acte de violență.
„Așa cum am informat public în mai multe rânduri, în România există deja ordinul de protecție care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, însă violența se manifestă sub mai multe forme, de aceea era foarte important introducerea unui instrument juridic eficient și pentru celelalte victime ale violenței. Am votat proiectul de lege întrucât este obligatoriu ca persoanelor care sunt victime ale actelor de violență să le fie respectate drepturile fundamentale. Toate persoanele care sunt supuse actelor de violență trebuie să aibă o soluție rapidă la îndemână pentru a-și asigura integritatea fizică, psihică sau chiar libertatea, indiferent de relația socială dintre agresor și victimă. Ordinul de protecție emis pe loc împotriva agresorului este primul pas în salvarea victimelor și determină o creștere a gradului de siguranță a persoanelor agresate”,
Alexandra Huțu, deputat PSD.
Conform proiectului de lege, prin acte de violență se înțelege orice lovire sau act de violență cauzatoare de suferințe fizice; orice act de violență de natură sexuală; amenințarea unei persoane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare ilicite îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere; fapta repetată de urmărire a unei persoane, fără drept sau fără un interes legitim, ori de supraveghere a locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de către aceasta ori efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță care, prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar; orice act de hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură, urmărire și amenințări online, publicarea neconsensuală de informații și conținut grafic intim, cu scopul de a umili, speria, reduce la tăcere victima.
În toate aceste situații, dacă există risc iminent pentru victimă, polițiștii vor emite pe loc ordinul de protecție provizoriu și vor dispune după caz îndepărtarea agresorului de persoana agresată, indiferent de locul săvârșirii actului de violență.
- Comunicat PSD Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Botoșănean FĂRĂ permis prins la plimbare pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Bogdan Cosmescu, nemilos la adresa FC Botoşani: De ce s-au mai prezentat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Mașină trasă pe dreapta: Bărbat prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024