La mulți ani, Europa! La mulți ani, România!
Pentru anul 2023, tema stabilită de Uniunea Europeană pentru a celebra Ziua Europei este „Democrația în acțiune”, iar în această idee Partidul Social Democrat vine să contribuie și mai mult la asigurarea accesului și participării egale în procesul de luare a deciziei, prin extinderea reprezentării femeilor în toate funcțiile politice alese, instituind cota de reprezentate de 30% femei și pentru alegerile europarlamentare, dar și pentru scrutinul parlamentar.
„Am semnat ieri, de Ziua Europei, alături de președintele Marcel Ciolacu și de toate colegele deputat și senator din PSD, amendamentele prin care devine obligatoriu ca, la toate tipurile de alegeri din România, minimum 30% dintre candidați să fie femei. Este o binevenită și binemeritată susținere a femeilor care reflectă atitudinea și principiile PSD, de promovare a echității, a deschiderii față de societate și pentru încurajarea competențelor și a implicării în politică, în deplină concordanță cu valorile europene”, a transmis deputatul Alexandra Huțu.
Amendamentele asumate de PSD completează prevederile proiectului de lege inițiat de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, aflat în dezbaterea Camerei Deputaților și care instituia o cotă de reprezentare de minimum 30% a femeilor doar pentru alegerile locale și conducerea corporativă a întreprinderilor publice.
„Introducerea cotelor minimale de gen în statele Uniunii Europene este o practică întâlnită la multe state membre (Franța, Belgia, Spania, Portugalia, Polonia, Irlanda, Slovenia, Croația, Grecia) și e dovedit că acolo unde au existat astfel de reglementări a crescut reprezentarea femeilor la nivel parlamentar. Cu toții ne dorim să facem țara noastră și Uniunea Europeană un loc mai bun de trăit, iar amendamentul nostru se înscrie astfel sub umbrela angajamentului luat de actuala guvernare din care PSD face parte, în ceea ce privește susținerea proiectului european. Toți pașii făcuți de PSD, dar și colaborarea permanentă cu partidele social-democrate din țările membre ale Uniunii Europene, reprezintă încă o probă a orientării, identității și convingerilor profund europene ale PSD”, a completat deputatul botoșănean.
Ziua Europei este sărbătorită anual pe 9 mai, zi în care, în anul 1950, a fost semnată Declarația Schuman, text care prevedea crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, cu scopul ca statele semnatare să gestioneze împreună aceste două resurse. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului din care făceau parte Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxembourg, a fost prima instituție europeană supranațională, stând la baza Uniunii Europene de astăzi.
(Comunicat PSD Botoșani)
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024