USR și Forța Dreptei au depus luni o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Ligia Deca, care nu a reușit să implementeze nicio reformă în învățământul românesc și îl menține într-o stare dezastruoasă, confirmată recent și de rezultatele extrem de slabe de la testele PISA, pe care, de altfel, a încercat să le ascundă.
Este mai mult decât jenant modul în care Ligia Deca ne prezintă rezultatele catastrofale de la PISA ca fiind un succes, în loc să fi luat, în toți acești ani, măsurile necesare pentru ca elevii noștri să primească educația practică de care au nevoie, dincolo de teoriile goale care se predau în școlile românești.
”Asistăm la un declin al învățământului românesc și așa greu încercat de experimentele și subfinanțarea prin care a trecut în ultimii ani. Profesori păcăliți cu promisiuni salariale, elevi și părinți cumpărați cu burse ”de merit” ce recompensează medii de 2 și de 3 și cele mai slabe rezultate înregistrate de România vreodată la testele PISA – acestea sunt rezultatele ministrului Deca. Este rușinos ce se întâmplă în învățământul românesc!”,
a declarat deputatul USR de Botoșani, Andrei Drancă.
Am asistat la cea mai mare grevă a profesorilor din ultimii 18 ani, o grevă batjocorită de Guvern și urmată acum de minciuna creșterii salariilor din învățământ, care nu se face așa cum s-a promis inițial.
Proiectul „România Educată” este o bătaie de joc față de toți participanții la procesul educațional și față de România, în general. Ministrul Educației, ca și profesorul de la Cotroceni, nu a făcut nimic pentru a stopa degradarea şcolii româneşti, din contră, a sporit inechitățile din sistem, prin introducerea examenului de admitere la liceu, în ciuda tuturor avertismentelor primite și a continuat să scadă nivelul subiectelor de la Evaluarea Naţională, examen care a ajuns să nu mai însemne nimic.
USR și Forța Dreptei solicită Guvernului României să accelereze reformele din Educație prevăzute în PNRR, să crească de îndată salariile profesorilor conform măsurilor adoptate prin OUG 57/2023 și să asigure derularea Programului Național Masă Sănătoasă pentru un milion de copii în anul școlar 2023-2024, așa cum este stabilit în legea învățământului preuniversitar.
(Comunicat USR Botoșani)
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024