Guvernul condus de președintele PSD Marcel Ciolacu, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, a mărit alocațiile de stat pentru copii și pensiile, așa cum a promis.
“Respectăm angajamentul făcut în momentul intrării la guvernare, de a proteja categoriile sociale vulnerabile. Echilibrarea macroeconomică și gradul ridicat de absorbție a fondurilor europene au permis Guvernului să ia măsurile sociale privind majorarea pensiilor și alocațiilor pentru copii”,
precizează deputatul Marius Constantin Budăi, președintele Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților.
Mecanismul de creștere a pensiilor prevăzut în noua Lege a pensiilor prevede ca pensiile să fie majorate în fiecare an cu 100% din rata inflației și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Astfel, se iau în considerare valorile definitive comunicate oficial de INS pentru anul 2022, când inflația medie anuală a fost de 13,8%.
Următoarea majorarea a pensiilor va avea loc la 1 septembrie 2024, când vor fi puse în plată pensiile rezultate ca urmare a recalculării după formula prevăzută în recent adoptata lege.
“Majorarea cu 13,8% a alocațiilor presupune următoarele creșteri nominale: pentru copiii de peste 2 ani și tinerii care urmează cursuri liceale și profesionale alocația crește de la 256 de lei la 292 de lei, iar pentru copiii cu dizabilități și copiii cu vârste cuprinse între 0 și 2 ani alocația crește de la 631 de lei la 719 lei”,
precizează deputatul Budăi.
Precizăm că alocațiile de stat pentru copii aferente lunii ianuarie, se virează în luna februarie a anului 2024.
Celelalte beneficii sociale urmează a fi crescute, potrivit legii, prin raportare la ISR (Indicele Social de Referință), la 1 martie 2024.
(comunicat PSD Botoșani)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024