Zeci de elevi, mobilizați forțat de Inspectorul general de la Inspectoratul Școlar Județean, Mihaela Huncă, au ieșit pe versantul de la Pacea pentru a sădi copăcei, se arată într-un comunicat de presă emis de deputatul Cristian Roman.
”Frumoasă acțiune, însă, din păcate, cu un vădit caracter electoral, ea fiind în totalitate pusă în slujba candidatului Ovidiu Portariuc, coleg de partid cu cea care conduce cu mână de fier Inspectoratul Școlar. Ca să ne convingă de contrariu, la acțiune ar fi trebuit invitate să participe și alte persoane decât lideri de frunte ai PSD (Mihaela Huncă, Gheorghe Rusu), în frunte cu candidatul acestui partid la Primăria Botoșani. Acțiunea s-a petrecut într-o zi de joi, cu elevi care în acel timp ar fi trebuit să fie la ore. Implicarea copiilor, fără acordul părinților, în acţiunile electorale ale primarului Ovidiu Iulian Portariuc reprezintă un abuz moral şi o gravă încălcare a legii. Botoșănenii nu sunt însă atât de naivi încât să nu vadă substratul politic al acțiunii în care au fost antrenați minori.
“Scopul nu scuză mijloacele și îl somez atât pe primarul Ovidiu Portariuc, aflat la final de mandat, cât și pe Inspectorul general de la IȘJ, Mihaela Huncă, să nu folosească funcțiile și fondurile publice în scop electoral, adică să obțină pentru sine sau pentru alții foloase necuvenite de orice natură. Anunț pe această cale că îl voi informa pe Ministrul Educației Naţionale și Cercetării Ştiinţifice și pe Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului cu privire la acest abuz asupra minorilor comis de conducerea Inspectoratului Școlar Judeţean și voi cere tragerea la răspundere a celor vinovați”.
P.S. Anticipez că, după această declarație, va fi demarată o amplă acțiune de strângere de semnături de la părinții copiilor respectivi, pentru ca șefa de la IȘJ să-și acopere abuzul. Doar că, dacă ar face asta, ar încerca să acopere un abuz cu un alt abuz. Atașez documentul prin care se demonstrează că participarea copiilor nu a fost voluntară ci obligatorie.”
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Noi scumpiri la carburanți din 1 ianuarie: Cât vor plăti șoferii în plus
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile