Cei patru parlamentari ai PSD Botoșani, chiar dacă nu sunt toți membri ai organizației municipale, au fost invitați la conferința de alegeri care a avut loc vineri la un hotel din Botoșani. Și toți au luat cuvântul.
Cel mai scurt discurs i-a aparținut deputatului dorohoian, care a început prin a-i felicita pe Cosmin Andrei și pe ceilalți membri ai echipei de conducere pentru funcțiile dobândite.
”Stimați colegi, sunt convins de faptul că locuitorii municipiului Botoșani nu au niciun regret pentru faptul că în anul 2020 au învestit cu încredere această echipă tânără și l-au votat pe dl Cosmin Andrei în funcția de primar al municipiului Botoșani. Și pentru că, alături de domniile voastre, am urmărit raportul de activitate și am văzut o sumedenie de proiecte și de realizări foarte importante, de aceea, felicitări încă o dată, dle primar, și să o țineți tot așa! Și așa este normal să se întâmple”,
Dan Șlincu, deputat.
Fostul prefect a adăugat că, atunci când ești în fruntea unei comunități trebuie să ții cont de interesul acesteia și deci de ceea ce doresc oamenii, de așteptările și dezamăgirile lor și, mai alea, să ții legătura permanent cu aceștia, ”iar dl Cosmin Andrei am văzut că face foarte bine acest lucru”.
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024