Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi a declarat că PSD face deja dovada că propunerile din Programul social-democrat vor fi duse cu certitudine la îndeplinire, în timp ce alte partide spun doar de ce nu sunt buni ceilalți.
Astfel, spune deputatul, PSD reconfirmă că este singurul partid care reprezintă garanția creșterii veniturilor românilor.
Ministerul Muncii a anunțat deja nivelurile stabilite pentru majorarea pensiilor și a salariului minim începând cu 1 ianuarie 2025.
„Ministerul Muncii condus de PSD tocmai a anunțat că pensiile vor crește, cu 12,1% de la 1 ianuarie 2025! Astfel, pensiile cresc cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Ca atare, valoarea punctului de referință va crește de la 81 de lei, cât este în prezent, la 91 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025.”, a scris Marius Budăi pe o rețea de socializare.
Social-democratul a amintit și faptul că în luna octombrie, Ministerul Muncii a anunțat care va fi valoarea salariului minim brut pe țară.
„La fel va crește și salariul minim începând tot de la 1 ianuarie 2025. Ministerul Muncii a anunțat că salariul minim va crește de la 3.700 de lei câte este în prezent, la 4.050 de lei. Începem deja să aplicăm ceea am promis în Programul PSD de guvernare! Pe 1 Decembrie, votați candidații PSD la Parlamentul României pentru a avea garanția creșterii veniturilor dumneavoastră!”, a precizat Marius Budăi care a subliniat că aceste decizii arată că PSD deja începe să aplice ceea ce a promis în programul de guvernare pentru următoare legislatură.
https://www.facebook.com/share/v/19ifadiX6N/?mibextid=WC7FNe
https://vm.tiktok.com/ZNe32Hfmp/
(CMF11240017)
(Comunicat PSD Botoșani)
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile