Termenul de plafonare a prețurilor pentru alimentele de bază a fost prelungit cu încă trei luni, iar lista a fost suplimentată cu alte categorii de produse: orez, bulion, margarină, drojdie, carne tocată, usturoi, cozonac și smântână.
“O prevedere nouă, importantă, este limitarea la maximum 5% a adaosului comercial la o serie de produse vrac (ambalate în cantități mai mari de 5 kg sau 5 litri), agroalimentare, care vin din import. Este vorba de ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită. Se pune astfel capăt practicii unor comercianți care importau vrac astfel de produse, le ambalau și apoi le revindeau cu un adaos foarte mare”,
precizează deputatul Marius Constantin Budăi, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților.
Prelungirea măsurii de plafonare a prețurilor la alimentele de bază vine în contextul în care aceasta și-a dovedit pe deplin eficiența, adică a oprit creșterea prețurilor la alimente, a coborât inflația la o singură cifră și astfel a protejat puterea de cumpărare pentru cei cu venituri mici și medii.
“Sunt alimente pe care românii le folosesc în prepararea mâncărurilor de sărbători și pe care le consumă cu predilecție în această perioadă, astfel că măsura este menită să vină în sprijinul tuturor românilor și îndeosebi a celor cu venituri mici și medii”,
mai precizează deputatul Marius Constantin Budăi, președinte al Comisiei pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților.
În plus, s-a limitat la 2% comisionul la decontarea de către comercianți a tichetelor de masă, cadou ori sociale, inclusiv a celor emise prin programul „Sprijin pentru România”.
(comunicat PSD Botoșani)
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024