Deputatul Răzvan Rotaru declară că nu se împotrivește legii privind construcția Autostrăzii A 8 Iași - Târgu-Mureș și că Opoziția încearcă să deturneze votul dat luni în Parlament de el și colegii săi de la PSD Botoșani.
Potrivit social-democratului, în urmă cu două zile s-au discutat doar niște amendamente, iar unele dintre acestea ar fi fost neconforme cu legislația europeană și de aceea s-a propus retrimiterea proiectului la comisii pentru o perioadă de două săptămâni.
Răzvan Rotaru a precizat că abia astăzi se va da votul final pentru proiectul de lege.
”Votul nu va fi niciodată împotrivă, doar nu suntem atât de tâmpiți toți din Moldova care întotdeauna am spus că suntem neglijați. Sută la sută trece, dar este deranjant că ni se pun în cârcă niște lucruri care nu sunt adevărate, nu sunt reale. În fine, eu unul mă simt împăcat pentru că știu că astăzi are loc votul și va fi unul pozitiv din partea noastră, a tuturor parlamentarilor din Moldova. Ne-am întâlnit toți și am vorbit, am dat dezmințit fiecare în felul lui”,
Răzvan Rotaru, deputat PSD.
Acesta a adăugat că deputații Cristian Achiței - PNL și Cătălin Drulă - USR au încercat să deturneze sensul votului PSD-iștilor pe amendamente pentru a câștiga capital electoral.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024