La doi ani după ce și-a pierdut sora, deputatul Răzvan Rotaru a trecut din nou prin momente sfâșietoare. Tatăl acestuia a încetat din viață după ce a pierdut lupta cu o boală incurabilă.
Înmormântarea a avut loc săptămâna aceasta și după nefericitul eveniment parlamentarul a ținut să transmită un mesaj pe care îl prezentăm integral mai jos.
”Doresc să mulțumesc tuturor celor care, prin prezență, mesaje și gânduri de mângâiere, au fost alături de mine și de familia mea în aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a tatălui meu, ROTARU ILIE și i-au adus un ultim omagiu.
Adresez, de asemenea, mulțumiri pentru implicare și profesionalism, întregului colectiv medical de la Ambulanță, U.P.U., Cardiologie și A.T.I. din cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati și îmi exprim întreaga recunoștință.
Nu se poate înțelege cât de grea este despărțirea de o ființă dragă, decât atunci când pleacă de lângă noi.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!”
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024