Deschiderea patinoarului de la Sala Polivalentă întârzie cu o zi din cauză că încă nu s-a format înălţimea corespunzătoare a stratului de gheaţă. Astfel, botoşănenii pot să îşi pregătească din această seară patinele pentru că sâmbătă, 19 noiembrie 2011, în jurul orei 11.00 se dă startul distracţiilor de iarnă.
Deşi deschiderea oficială a patinoarului a fost anunţată pentru data de vineri, 18 noiembrie 2011, pătura de gheaţă nu este suficient de înaltă şi de dură pentru a se putea circula pe ea. „
Am tot făcut revizii la agregatul frigorific. El fiind scos din funcţiune pe perioada verii abia ieri s-a dat drumul la turaţii la maxim, iar gheaţa durează cam două zile să o facem. Acum e prea subţire”, a explicat
Eugen Ţurcanu, director al Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement. Accesul pe patinoar se face contracost – în cursul săptămânii, până la ora 17 o tură costă 5 lei, iar de la ora 17, în weekend şi de sărbătorile legale, preţul este de 10 lei.
(E.Ş.)